Puglia, regiunea tradițională din sudul Italiei!

Puglia este considerată regiunea pură din sudul Italiei, încărcată de istorie, cu orașe și sate vibrante, cu tradiții vechi sărbătorite prin festivaluri colorate, cu ospitalitate și mâncăruri fabuloaseeee!

Bucătăria din Puglia este simplă, rustică și creativa, bazată pe abundenta câmpiilor fertile și liniei de coastă: mâncăruri tradiționale, paste specifice zonei – orecchiette, ulei de măsline (Puglia are peste 50 de milioane de măslini), zeci de feluri de pizza cum nici nu credeai că există 😊.

Vizitarea regiunii Puglia este o experiență deosebită, autentică, atât de diferită față de locurile cunoscute din Italia. Oamenii locului vorbesc destul de puțin engleza, timpul aici este flexibil, fiind o zonă destul de puțin atinsă de turism, iar surprizele se ascund la fiecare pas. Viața pare a se derula liniștită în Puglia.

În luna octombrie am avut ocazia să vizităm o parte din această superbă regiune din Italia. Am avut la dispoziție 7 zile și ne-am rezumat la centrul Pugliei și câte ceva din nordul și sudul regiunii. Regiunea este mare și ai nevoie de minim 10-15 zile să poți acoperi confortabil zona, altfel poți alege 1-2 zone, asa cum am făcut-o și noi. Ne-am bucurat de o vreme frumoasă care ne-a permis sa vizităm Trani, Matera (situat foarte aproape, în regiunea Basilicata), Lecce, Monopoli, Polignano a Mare, Ostuni, Alberobello, Locorotondo, Cisternino și Martina Franca.

Cum ajungi în Puglia?

Pentru a vizita regiunea Puglia va trebui sa zbori pana la Bari, link aici, de unde recomandăm să închiriezi o mașină pentru a putea vizita zona cu ușurință și flexibilitate. Noi am închiriat prin compania Avis, direct din aeroport, cu o rezervare în prealabil.

Unde te poti caza în Puglia?

Pentru ceea ce aveam de vizitat, am ales ca bază, după îndelungi documentari, Polignano a Mare, un oraș frumos situat pe Coasta Adriaticii. Poți alege și Bari, însă noi ne-am dorit foarte tare sa stăm în Polignano. Monopoli, situat la 5 minute distantă de Polignano, este un alt orășel superb de coastă, o variantă foarte bună pentru o bază în regiunea Puglia. Este ceva mai mic decat Polignano, însă frumos și liniștit.

Ne-am cazat într-un B&B superb în Polignano a Mare, pe care vi-l recomandam cu mare drag, Donnapasqua B&Blink aici. Se afla in Piazza Trinita, la doar câțiva pași de centrul istoric, într-o zonă liniștită și aerisită. Este un B&B cu 4 camere, dispus pe 2 etaje, plus o terasă de vis pe acoperiș. Am avut o cameră dublă cu balcon și cu mic dejun fabulos, servit pe terasa cu vedere minunată asupra întregului oraș.

Unde parchezi in Puglia?

Ca regulă, peste tot în Puglia poți parca fără probleme în zonele marcate cu linie albă, marcajele cu albastru sunt locurile cu plata, iar cele cu galben sunt locurile rezidenților. Dacă știi asta, ai scăpat de marea problemă legată de parcarea în Puglia 😊.

Ce am vizitat noi în vacanța de 7 zile din regiunea Puglia?

Mai întâi de toate, vrem să vă spunem că nu am avut un program prestabilit pe zile. Știam de la început cam ce vrem să vedem, însă, călătorind în luna octombrie, ne-am ghidat foarte multe după vreme, asa încât am ales să vizităm orașele în funcție de cum se anunța vremea.  Am avut noroc și ne-am bucurat astfel de soare în fiecare zi 😊.

Ziua 1, Trani

Trani, situat la nord de Bari,  face parte dintr-o zona din regiunea Puglia, denumita Puglia Imperiala, un tărâm de castele, fortărețe medievale, catedrale și orașe splendide cu arhitectură de vis.

Dacă nu ai mașină, se poate ajunge relativ ușor și cu trenul din Bari, în maxim 45 de minute. Din Polignano sau Monopoli, ajungi în puțin peste o ora.

Ce poți vizita în Trani?

Centrul vechi al orașului, compus din numeroase străduțe medievale fermecătoare, este amenajat în jurul portului pitoresc, care este încadrat de multe baruri, cafenele și restaurante. De aici, dacă te îndrepți spre partea nordica a portului, ajungi la Catedrala din Trani, un exemplu fabulos de arhitectura, care parcă izvorăște din marea de un albastru intens.

La doar câțiva pași, ridicându-se parcă direct din mare, se află Castello Svevo, construit în 1233, o impunătoare fortăreață.

Din parcul Villa Comunale, cu grădini publice relaxante aflate la malul marii, se poate ajunge către un dig ce oferă o superbă panoramă asupra întregului port și Catedralei din Trani.

Mai multe despre Trani, puteți citi aici.

Ziua 2, Matera

Dacă te cazezi în Polignano a Mare, vei ajunge în Matera într-o ora și ceva cu mașina. Cu trenul este puțin mai complicat, va trebui să schimbi în Bari și, de acolo, într-o ora și jumătate ești în Matera.

Orașul Matera, parte a regiunii Basilicata, este renumit în întreaga lume pentru casele și bisericile săpate în rocă calcaroasă, fiind considerate adevărate caverne. De aici și denumirea ”sassi”, în italiana însemnând ”piatră”. Casele par construite una într-alta, ceea ce iți creează impresia că sunt suprapuse. Atunci când vremea este frumoasă, toate aceste peșteri sunt scăldate în razele soarelui și devin de un auriu intens.

Orașul vechi este împărțit frățește în doua, Sasso Caveoso și Sasso Barisano.

Îți poți începe explorarea din zona Piazzetta Giovanni Pascoli, o piață foarte frumoasă, de unde se poate admira și vizita Muzeul National de Arta Medievala. Această piață oferă și un superb punct de belvedere, de unde puteți admira fascinantele ‘’Sassi di Matera’’, Sasso Caveoso. 

Întreaga zonă are o puternică încărcătura mistică, existând numeroase biserici în Matera care datează de la începuturile creștinismului.

Poate cel mai interesant obiectiv din aceasta zona este biserica San Pietro Caveoso, amplasată într-un cadru absolut senzațional.

Amplasate ceva mai sus în cadrul aceluiași complex, pe o stâncă din Sasso Caveoso, se află Biserica Santa Maria de Idris și Cripta San Giovanni din Monterrone.

Sunt multe restaurante tradiționale și puteți încerca o experiență inedită, sa luați aici prânzul, încadrați de aceste peșteri care datează de cel putin 2,000 de ani. 

Mai departe, fie poți continua să vizitezi cealaltă parte a orașului vechi Sasso Barisano, fie poți ajunge la Catedrala din Matera, aflata în Piazza Duomo. Noi ne-am îndreptat către catedrală, așadar iar am urcat o serie de trepte.

De sus, din Piazza Duomo, poți admira și cealaltă parte veche a orașului, Sassi Barisano, și poți urmări traseele ghidate către noi provocări.

Mai multe despre ce puteți vizita în Matera puteti citi aici.

Ziua 3, Monopoli

Monopoli se află la o distantă de 5 minute cu mașina de Polignano, iar din Bari poți ajunge cu trenul în aproximativ 40 de minute.

Monopoli are un centru istoric fermecător (nu ratați Catedrala Monopoli în stil baroc), cu frumoasa promenadă de la malul marii. 

Catedrala din Monopoli

Ține drumul pe lângă zidurile catedralei și vei ajunge curând la mare.

Continuă-ți drumul pe promenada Via Papacenere, unde vei admira superbele clădiri vopsite în alb.

O vedere superbă asupra Castello di Carlo V din Monopoli!

Trecând prin superba arcadă din dreptul zidurilor vechiului castel, ajungi în zona portului.

Superbul port din Monopoli!

Piazza Garibaldi din centrul istoric!

Valea Itria și superbele orășele albe din Puglia

Dacă te afli în mijlocul unor plantații nesfârșite de măslini și podgorii, dacă peste tot vezi zeci de căsuțe albe trulli cu acoperiș conic, atunci înseamnă ca ai nimerit în superba Vale Itria, una dintre cele mai populare și mai atractive zone din Puglia. Această vale este renumită pentru numeroasele plantații de măslini, din care se obține unul dintre cele mai delicioase uleiuri de măsline italiene, pentru celebrele case albe tradiționale și pentru podgoriile din care se obține un vin alb de calitate superioară.

Valea Itria, situată în centrul regiunii Puglia, este patria măslinilor și a vinului alb, a căsuțelor trulli, specifice zone, este locul în care vei descoperi sate fascinante și pitorești precum Ostuni, Locorotondo, Martina Franca, Cisternino, Alberobello.

Am alocat 3 zile din vacanță pentru această superbă zonă și am vizitat într-o zi Ostuni, Alberobello si Martina Franca într-o alta zi, iar Locorotondo și Cisternino în ultima zi. Pentru a vizita pe îndelete cele 5 orășele, cel mai recomandat este să aveți mașină închiriată, veți avea mai multa flexibilitate și le puteți combina foarte ușor, distantele dintre sate fiind foarte mici.

Ziua 4, Ostuni, ”La Citta Bianca”

Ostuni, sau orașul alb cum i se mai spune, este unul dintre cele mai fermecătoare orașe din Valle d’Itria, regiunea Puglia. Este singurul dintre cele 5 orașe de pe Valea Itria pe care le-am vizitat, de unde se poate admira marea, aflându-se la 8 km distantă de coastă. Un oraș cocoțat pe deal, privind parcă spre mare, cu case superbe vopsite în alb și străduțe înguste.

Ne-am început explorarea din Piazza della Libertà, o piață mare și frumoasă, în care poți admira Obelisco Sant’Oronzo, Primăria și Chiesa di San Francesco.  De aici, o poți lua pe o stradă lungă care te va conduce către centrul istoric al orașului. La tot pasul vei întâlni multe magazine tradiționale, cu uleiuri de măsline, paste specifice regiunii și suveniruri. De o parte și de alta, nenumărate alei și străduțe înguste te vor îmbia sa le descoperi. Din mai multe zone, vei putea chiar sa admiri marea. În Piazza Beato Giovanni Paolo II,  Palazzo Vescovile și vechiul seminar sunt legate prin fascinanta poartă Arco Scoppa. În această piazzetta se găsesc câteva restaurante și magazine. Tot aici, te va captiva frumoasa Catedrala din Ostuni.

Ostuni este producător de ulei de măsline de calitate superioară, așa că iți recomandăm să cumperi ulei veritabil de aici. Noi nu ne-am putut abține și am cumpărat ulei de măsline pe post de suveniruri 😊.

Ziua 5, Alberobello și Martina Franca

Alberobello sau ”Trulli Village” este un mic orășel cu o înfățișare deosebita, cu mici căsuțe albe din piatră (denumite “trulli’’), cu acoperișuri conice, specifice zonei, datând în forma în care există astăzi din secolul XIX . Desenele de pe acoperișuri au o semnificație mistica, fiecare însemnând un anumit lucru. În plus, pe fiecare acoperiș există un anume stil de formă sculptată în piatră, aparținând unei familii.

Simbolurile mistice de pe acoperișurile caselor.

Casele trullo din cartierul Rione Monti

Biserica Sant’Antonio, singura biserică cu cupola în forma de trullo.

Aia Picola, este partea veche a orașului. Aici exista în jur de 400 de căsuțe trulli, distribuite pe 8 străzi, încă locuite.

Mai multe despre Alberobello poți citi aici.

După-amiaza acelei zile ne-am petrecut-o în Martina Franca, aflat la o distanță de 15 minute cu mașina de Alberobello. Când am ajuns, ne-a prins o scurta ploaie de câteva minute, după care apariția soarelui a luminat întregul orasel. Centrul istoric arată fermecător, asa ca iți poți petrece minim 2 ore explorând străduțele din zona medievală.

Intrarea în centrul vechi al orașului se face printr-o mare poartă istorică veche, Porto Santo Stefano

Piazza XX Settembre

Piazza Maria Immacolata

Piazza Maria Immacolata

 Basilica di San Martino se afla chiar în inima centrului istoric.

Ziua 6, Locorotondo și Cisternino

Locorotondo este unul dintre cele mai frumoase orașe din Puglia, cu un centru foarte bine conservat, cu o atmosfera liniștită și relaxantă. Aici, pe străduțele întortochiate din zona istorică, am avut impresia că poți pătrunde în casele oamenilor. Era atât de multa liniște încât auzeai aproape tot ce se vorbea în case, râsetele copiilor, clinchetul paharelor. Aproape peste tot în satele mici din Puglia am avut acest sentiment, viața oamenilor de aici nu pare sa fie încă afectata de turism. Este adevarat că Locorotondo nu este atât de turistic ca Ostuni sau Alberobello. 

Acest sat cocoțat pe un deal iți va atrage atenția înainte să ajungi în el, cu forma lui circulară, de unde vine și denumirea ”locorotondo” (loc rotund). Evident, culoarea albă este predominantă și aici, accentuată fiind de ghivecele cu flori așezate pe trepte sau la balcoanele caselor.  Este cunoscut ca fiind unul dintre cele mai frumoase sate din Italia și una dintre bijuteriile albe ale Pugliei.

Înainte să pătrunzi în orașul medieval, te va întâmpina la intrare un parc minunat, din care poți admira întreaga Vale Itria. Am savurat un capuccino și o înghețată la una din terasele cu priveliște către întreaga vale, de unde sa puteau zări si căsuțele trulli.

Vis-a-vis de parc se află Piazza Vittorio Emanuelle.

Palazzo Morelli cu arhitectura in stil baroc

Church of Saint George

Chiesa Madre San Giorgio

Despărțindu-ne cu greu de atmosfera liniștita din Locorotondo, ne-am îndreptat spre Cisternino, o altă minune albă a regiunii. Aflat la 10 minute distanta de Locorotondo, acest sat este, poate, cel mai mic dintre toate satele pe care le-am vizitat în Puglia, însă frumos, elegant și….foarte aaalb. Frumusețea acestor doua sate vine tocmai din faptul ca nu sunt atât de cunoscute, ceea ce le conferă un aer autentic și deosebit.

Incă bine păstrat, vechiul zid al orașului poate fi văzut în continuare, împreuna cu cele doua turnuri cilindrice.

Torre Normanno și Chiesa Madre

Piazza Vittorio Emanuele cu frumosul turn de ceas, Torre dell’Orologio

În Piazza Garibaldi, la ieșirea din centrul istoric, veți găsi un parc minunat, în care vă puteți relaxa și admira minunatele plantații de măslini și viță de vie. 

Vă putem recomanda un restaurant foarte bun în Cisternino, Terra Madre, link aici, loc în care am mâncat niște paste senzaționale.

Ziua 7, Polignano a Mare

Polignano a Mare se află la o distanță de aproximativ 34 km sud de Bari și este considerat a fi una dintre cele mai importante așezări antice din Puglia. Se bănuiește că este un oraș care își are originile din perioada preistorică. Se ajunge foarte ușor cu trenul din Bari, în jumătate de ora, link aiciNoi l-am ales ca bază pentru circuitul de 7 zile din regiunea Puglia.

Vederea fabuloasă de la cel mai important punct de belvedere, Lungomare.

Monumentul lui Domenico Modugno, dedicat unuia dintre cei mai cunoscuți cântăreți italieni care s-a născut chiar aici, în Polignano, acum câteva zeci de ani.

Lama di Monachile (Cala Ponte) este una din cele mai frumoase zone din Polignano. O zonă pitorească, cu o plaja stâncoasă situata într-un mic golfuleț, foarte aproape de centrul orașului.

Intrarea în centrul istoric al orașului se face printr-o poartă impunătoare, Porta Grande, construita în 1530, cândva singura intrare în oraș.

După ce treci prin poarta orașului, vei ajunge în Piazza Dell’orologio, o piazzetta frumoasă și luminoasă, încadrată de o superbă biserică, Chiesa Matrice Dell’Assunta, magazine și restaurante.

Mai multe detalii despre Polignano a Mare, poți citi aici.

Puglia este o regiune din Italia mai puțin cunoscuta în rândul turiștilor și, poate și din acest motiv, multă vreme am tot amânat să venim aici, inventând diferite pretexte. Odată ajunși aici, însă, percepția despre această zonă mai putin promovată a Italiei s-a schimbat radical. Într-un fel, tocmai faptul că nu este atât de bătătorita de turiști poate fi un avantaj, încă te mai poți bucura de autenticitatea locului.

Vă dorim să vă lăsați inspirați și să petreceți o vacanță de neuitat în Puglia!

Recent Post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *