5 zile prin Austria – de la Viena la Salzburg

Am evadat pentru 5 zile din București, în mijlocul lunii august, contrar obiceiului nostru. Ca regula, nu călătorim aproape niciodată în august, asta pentru a evita aglomerația și prețurile mult exagerate din această perioadă. Am făcut totuși o excepție și am avut chiar noroc, fiind mai liber decât ne-am fi așteptat.

Vacanța petrecută în Austria a fost minunată și intensă, dar prea scurtă pentru câte locuri minunate sunt de vizitat aici 😊.

Mărturisesc că scopul vacanței din Austria a fost să vizităm Salzburg în timpul festivalului de vară și Hallstatt, cel mai fotogenic oraș din Austria. Cu toate astea, am reușit să vedem mai multe locuri frumoase din Austria despre care vă voi povesti în continuare.

Descriere itinerariu 5 zile în Austria

Micul nostru circuit în Austria a presupus 5 nopți, 4 în Salzburg și 1 în Viena.

De la aeroportul din Viena către Salzburg am închiriat o mașină, iar pe drum ne-am oprit pentru 2-3 ore în Steyr, un orășel medieval fascinant și cochet cu un centru istoric foarte bine conservat.

Steyr este extrem de bine poziționat, strategic chiar, pe drumul dintre Viena și Salzburg, așadar nu l-am putut ocoli. L-am ales pentru că nu este foarte mare și nu era necesar să petrecem aici foarte multe ore. În plus, arăta și foarte bine, pozele pe care le-am văzut ne-au convins să-l vizităm. Sigur că vă puteți opri și în alte orașe, cum este Melk de exemplu, însă vă va lua mai mult timp pentru vizitat.

Steyr este alegerea perfecta pentru o oprire de 2 ore și o pauză de cafea în drum către Salzburg. Este un oraș cu origini foarte vechi, traversat de doua râuri Enns și Steyr. Ne-a plăcut foarte tare acest orășel, este pitoresc și romantic, ca toate orașele traversate de o apa. Stadtplatz Squar este piața centrală din centrul istoric unde puteți admira o serie de clădiri cu o arhitectură deosebită, printre cele mai bine conservate din Austria.

Ne-am continuat drumul către Salzburg, acolo unde ne-am și cazat pentru 4 nopți în Salzburg, la Pension Katrin. Cazarea a fost foarte scumpă, poate din cauza perioadei, fiind luna august, însă am remarcat apoi că viața în Salzburg este scumpă în general. Și mâncarea costă mai mult comparativ cu Viena, ceea ce ne-a creat impresia unui oraș destul de scump.

Pentru vizitarea orașului Salzburg ne-am alocat 2 zile pline în care am reușit să acoperim aproape tot ne ce ne-am propus sa vizitam în orașul lui Mozart.

Despre cele mai importante obiective turistice din Salzburg am scris un articol detaliat pe care îl puteți citi aici.

This image has an empty alt attribute; its file name is IMG_5376-1024x768.jpeg
This image has an empty alt attribute; its file name is IMG_5808-1024x768.jpeg
This image has an empty alt attribute; its file name is IMG_5745-1024x768.jpeg

Ne-au rămas alte două zile pe care le-am alocat vizitării lacului Hallstatt cu satul senzațional cu același nume, o adevărată și veritabilă carte poștală, și satului pitoresc Sankt Wolfgang, despre care am scris articole dedicate.

Citește mai multe despre:

Hallstatt, cel mai pitoresc și fotogenic loc din Austria

Lacul Wolfgangsee, Austria

La întoarcere, din Salzburg către Viena ne-am oprit și în Mondsee, un alt loc pitoresc în care au fost filmate scene din celebrul film „Sunetul muzicii”.

Orașul este amplasat pe malul lacului Mondsee, un lac absolut fermecător.

Ultima zi am dedicat-o Vienei, loc în care mai fusesem cu ceva timp înainte, oraș pe care l-am redescoperit cu aceeași plăcere și admirație.

Biserica Sfântul Petru din Viena
Palatul Hofburg
Palatul Hofburg
Muzeul de Istorie din Viena
Cartierul Muzeelor
Cartierul Muzeelor
Innere Stadt
Innere Stadt
Cartierul Spittelberg din Viena
Mariahilfer Straße
Cafeneaua Palmenhaus din Burggarten Park

Ce puteți vizita într-o singură zi în Viena

Odată ajunși în orașul Imperial este clar că o zi nu va fi de ajuns să vizitați toate atracțiile importante din Viena. De aceea recomand un sejur de minim de 3, 4 zile. Viena este un oraș frumos și elegant care ne-a cucerit din prima, un oraș cu o istorie importantă, un oraș curat și extrem de verde.

Dacă totuși vă aflați doar o zi în Viena, veți avea ocazia să vizitați centrul orașului Viena, Innere Stadt. Aici puteți admira superba Catedrala Sfântul Ștefan din Viena.

Tot în centru se află și Biserica Sfântul Petru din Viena, o altă bijuterie a Vienei.

Nu departe de Biserica Sf Petru se dezvăluie Palatul Hofburg, cu măreție și în toată splendoarea sa.

De la Palat ajungeți într-o clipă la Muzeul de Istorie din Viena. Tot aici se afla și Cartierul Muzeelor, un loc tineresc și vesel.

Se spune despre Viena că este unul dintre cele mai verzi orașe din Europa, recunoscut pentru calitatea ridicata a vieții și datorită faptului că peste jumătate din suprafața Vienei o reprezintă spațiile verzi. Un motiv în plus să vizitezi Viena 😊. Mărturisesc că mi-ar plăcea nespus să locuiesc într-un asemenea oraș.

Dincolo de superbele palate Hofburg, Schönbrunn, Belvedere, foarte mult ne-au încântat în Viena parcurile și numeroasele spații verzi întâlnite la tot pasul. Burggarten Park este preferatul nostru, o oază de verdeață în inima orașului, la o scurtă distanță de importantele obiective turistice. Cafeneaua Palmenhaus, de unde poți admira întregul parc, aduce un plus de eleganță locului.

Citește mai multe despre frumoasele parcuri din Viena.

Dacă vă mai țin picioarele, puteți face o plimbare pe faimosul bulevard Mariahilfer Straße care pornește chiar din zona Museumsquartier, o arteră pietonală imensă, împânzită cu magazine și terase de-o parte și de alta.

O zi în Viena nu trebuie încheiată fără o cina romantică în cartierul vienez Spittelberg. Aici veți petrece o seara de neuitat într-o atmosferă similară cu cea dintr-un sat austriac autentic.

Am scris mai multe despre Spittelberg, un cartier de poveste din inima orasului Viena.

Bineînțeles că în aceeași zi nu veți mai avea timp, dar ține-ți minte pentru data viitoare și nu ratați cartierul Grinzing, un loc absolut special din Viena. Unele dintre cele mai bune taverne se află în zona Grinzing.

Așadar, nu poți să spui că ai fost în Viena, fără să vizitezi cel puțin una dintre ele 😊. Aici veți avea parte de experiențe cu adevarat tradiționale și autentice.

Citește mai multe despre Grinzing, oaza de relaxare a vienezilor.

Recent Post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *