Sunt nerăbdătoare să vă povestesc despre atracțiile din Tropea, un oraș absolut uimitor, locul în care am stat în cele 3 zile petrecute în Calabria. Și cum vă pot convinge să ajungeți neapărat aici dacă nu prin descrieri și fotografii frumoase 😊?
În orașul medieval Tropea, o comoară din inima Calabriei, am avut parte de apusuri minunate, de plaje frumoase, de locuri încărcate de istorie și, fiind vorba despre sudul Italiei, de o bucătărie nemaipomenită.
Orașul se află la înălțime față de nivelul mării, poziționat pe o stâncă, de unde se poate admira o apă cu un colorit incredibil, toate nuanțele posibile de albastru. O mulțime de culori atât de vii, cum nu am mai întâlnit până acum, nu degeaba Calabria are unele dintre cele mai celebre și mai frumoase plaje.
Tropea ne-a făcut să ne amintit puțin de Polignano a Mare, un alt orășel frumos din sudul Italiei, din regiunea Puglia, oraș pe care l-am vizitat cu un an în urmă.
Iar apropierea de bella Sicilia îl face cu atât mai special…
Ce poți vizita în Tropea?
Orașul în sine nu este foarte mare dar este unul dintre cele mai frumoase orașe din Calabria cu multe obiective turistice importante.
Tropea se mândrește pe bună dreptate cu un centru istoric foarte bine conservat, cu străzi pietruite, cu nenumărate clădiri vechi din piatră și cu multe puncte de belvedere de unde veți putea admira de la înălțime marea de un albastru incredibil.
Piata Ercole este piața centrală a orașului împânzită cu străduțe și multe restaurante care mai de care mai atrăgătoare, cu tradiție și mâncare foarte bună.
Din această piață, pașii ne-au purtat către 3 zone cu priveliști de vis.
Pasiunea mea pentru pentru fotografie a fost răsplătită pe deplin, Tropea mi-a oferit mai multe perspective decât aș fi putut visa 🙂 .
La capătul străzii pietonale Corso Vittorio Emanuelle veți descoperi unul din cele mai fabuloase locuri cu o priveliște fascinantă. Chiar deasupra marii, deasupra frumoasei plaje din Tropea, veți admira marea, iar priveliștea este uimitoare, în special vederea asupra bisericii Santa Maria, cocoțată pe o stâncă.
Ziua sau noaptea, veți rămâne cu imagini de neuitat din Tropea. Pe mine m-a fascinat totul aici – culoarea turcoaz a apei, nisipul incredibil de alb și de fin, plajele frumoase, peisajele fabuloase…totul.
Din piața Ercole, dacă o iei spre stânga vei ajunge numaidecât într-o altă locație panoramică, loc în care am descoperit unul dintre cele mai frumoase apusuri.
Poți savura un pahar de vin la terasa de aici sau poți lenevi pur și simplu pe o bancă, însă cu siguranță nu ai cum să ratezi apusul renumit din Tropea.
Te va uimi măreția Sanctuarului Santa Maria, pe care îl vei putea admira în toate splendoarea lui atât ziua, cât și noaptea iluminat.
Din prima clipă în care am văzut faimoasa biserica mi-am dorit cu nerăbdare să ajung în partea opusă a orașului Tropea.
Din acest loc, am coborât o serie de trepte către marea de vis pe ca mi-am dorit cu ardoare să o văd și de aproape.
De la nivelul marii, se ridică și mai dramatic Sanctuarul Santa Maria dell’Isola, cel mai impresionant loc din Tropea, cu origini medievale și practic emblema orașului, un loc de neratat în Tropea.
Biserica, impozant așezată pe o stâncă, chiar pe plajă, este acea imagine de carte poștală pe care o veți admira din foarte multe locuri din Tropea.
Se poate vizita contra unei sume modice de 2 euro de persoană, putând vizita și grădina. Din aceasta mănăstire am admirat orașul Tropea, plajele magnifice, marea liniștită și limpede.
Imaginile din Calabria sunt minunate, neapărat să ajungeți până în cel mai înalt punct al bisericii, terasa oferă vederi și perspective impresionante.
Coborând din biserică am ajuns la faimoasele plaje din Tropea și, da…chiar sunt cele mai frumoase plaje din Italia, până în acest moment nu am văzut altele la fel de frumoase și pot spune că am vizitat destul de mult din Italia.
Încă se făcea plajă la jumătatea lunii octombrie, așa că nu ar fi rău să aveți la voi costumele de baie 😊. Văzusem înainte poze cu plajele împânzite ochi de turiști, probabil în lunile de vară, așa că ne-am felicitat pentru alegerea perioadei.
Un sejur în Calabria în septembrie sau octombrie este o alegere perfectă.
După ce am parcurs pe jos întreaga zonă de plajă, am urcat înapoi în oraș din apropierea portului către Catedrala din Tropea.
Este important să vă spun să vă pregătiți fizic înainte pentru Calabria 😊, aproape toate orașele sunt cocoțate pe stânci, deci o condiție fizică este de preferat pentru că veți urca și coborî nenumărate trepte.
Un alt obiectiv turistic important în Tropea este piața în care se afla catedrala, Dumo di Tropea. Aici, pe lângă impunătoarea catedrală, veți descoperi și o frumoasă terasă panoramică din care veți putea contempla și portul din Tropea.
Este absolut minunat atunci când descopăr locuri total neașteptate, despre care nu am citit nimic înainte, convinsă fiind că mi-am făcut bine temele😊. Una din necunoscute este și această priveliște către portul din Tropea.
Unde ne cazăm în Tropea
În Tropea există atât de multe locuri interesante de cazare, printre care celebrele palazzo, cladiri vechi, restaurate, în care veți avea parte de o atmosferă deosebită.
Și noi ne-am cazat într-un astfel de loc, în centrul istoric, link aici. În extra sezon costurile sunt mai mult decât decente.
Nu știu cum de nu am descoperit până acum acest loc fantastic din Italia numit, pe buna dreptate, Costa Bella.
Cum ajungi în Tropea, Calabria
Să fi avut noi noroc poate, nu știu, dar fix la scurt timp după ce ne-am întors din scurta noastră vacanță în Calabria, Wizzair a scos această destinație din lista lor.
La acel moment, am aterizat pe aeroportul Lamezia Terme de unde am luat un autobuz cu care am mers maxim 10 minute până la gara din Lamezia. De aici, într-o oră, cu trenul, ajungi în Tropea.
În varianta în care nu se va mai introduce ruta București-Lamezia Terme, puteți ajunge în Calabria din Sicilia sau din Napoli, poate chiar și din Bari.
Apropierea de Sicilia o face destul de ușor accesibila, de aceea puteți profita să legați într-o singură vacanță aceste doua destinații excepționale din sudul Italiei.
Câteva lucruri interesante despre Calabria
Peste tot în Calabria am trăit tentația cumpărăturilor, magazine peste tot, în Tropea chiar este o întreagă stradă împânzită de magazine cu produse locale, care pornește chiar de la locul de coborâre către plaja.
Ulei de măsline la tot pasul, Calabrese – ardeiul iute atârnat peste tot, cum am mai văzut și pe Coasta Amalfi, renumita Cipolla Rossa – ceapa roșie pe care o veți vedea oriunde, și, poate cea mai mare revelație gastronomică a zonei, desertul Tartufo di Pizzo, cea mai buna înghețată. Numele este dat chiar de orășelul cu același nume, Pizzo, o altă bijuterie din Calabria despre care am povestit într-un alt articol 😊.
Citește și despre Pizzo, Calabria – orașul cu cel mai bun desert din lume
Ce să mai, Tropea este chiar o comoară, una dintre numeroasele locuri frumoase din această lume, ascunsă într-o zonă nu atât de populară ca altele, însă minunată, numită Calabria.