În Alsacia am trăit momente deosebite și am adunat o mulțime de amintiri. Întreaga zonă este una cu totul aparte și nu seamănă cu nimic din ce am văzut până acum.
Mâncarea este excepțională în Alsacia, iar vinul…nu mai spun…vinul din Alsacia este divin.
Podgorii cât vezi cu ochii care se întind la poalele munților Vosgue, cu asta se laudă Alsacia, în completarea frumoaselor sate medievale, păstrate intact în zilele noastre.
Alsacia este o zonă rustică aflată cumva între 2 țări, Franța și Germania, un amestec interesant de limbă și cultură între cele două. Odată ce ai ajuns în Alsacia ești conștient că te afli în Franța, cu toate că arhitectura caselor te duce cu gândul mai degrabă la Germania. Mâncarea și vinul te conving că ești, totuși, în Franța 🙂.
Un scurt istoric al podgoriilor din Franța și al rutei vinului din Alsacia
Se știe că Franța este printre cele mai importante țări producătoare de vinuri din lume, fiind recunoscută la nivel mondial drept țara ”vinului ”, datorită numeroaselor sale podgorii.
Având o extinsă suprafață viticolă, Franța are un număr mare de rute pe traseul vinului pe teritoriul său, însă cea mai veche este Ruta vinului din Alsacia.
Creată în 1953, ruta vinului din Alsacia este una dintre cele mai frumoase și interesante experiențe, atât prin prisma degustărilor de vinuri, cât și prin frumusețea locurilor.
De la Tann la Marlenheim, acest itinerariu de 170 de kilometri vă va conduce prin satele din Alsacia pentru a descoperi vinul local, emblema zonei fiind vinul alb. Pe ruta vinului Alsacian, există peste 300 de crame și 70 de sate viticole, unele dintre ele aflându-se pe lista celor mai frumoase sate din Franța.
Alsacia este o destinație unică în care se amestecă peisajele de câmpie cu munții și podgoriile.
Lucruri de făcut pe Drumul Vinului Alsacian
Vizitați cramele din Alsacia, cel mai întemeiat motiv pentru a vizita Alsacia 🙂.
Vizitarea cramelor și degustarea vinurilor se pot îmbina excepțional cu plimbările prin satele alsaciene medievale din zonă.
Vinurile din Alsacia sunt preponderent vinuri albe care provin din șapte soiuri principale de struguri: Sylvaner, Pinot Blanc, Riesling, Muscat, Pinot Gris, Gewurztraminer și Pinot Noir. Personal, Gewurztraminer a fost preferatul nostru. Fiind considerat un aperitiv excelent este apreciat pentru bogăția buchetului său. Acest vin dezvoltă arome de miere sau fructe exotice și merge foarte bine cu deserturi, brânzeturi, mâncăruri exotice și nu numai…😋
Mi-a plăcut foarte mult modul în care se servea vinul la restaurante, în aceste pahare deosebite pe care nu le-am întâlnit nicăieri în alta parte, în afară de regiunea Alsacia.
Alsacia are cu ce să-i atragă și pe iubitorii de cultură și patrimoniu care vor fi încântați să descopere sate tipic alsaciene precum Eguisheim, Kaysersberg, Eguisheim, Ribeauville sau Riquewihr, considerate printre cele mai frumoase sate din Franța și în care au loc numeroase festivaluri și târguri de vinuri pe perioada verii. Nu rata Colmar, capitala vinurilor din Alsacia.
Regiunea alsaciană este renumită și pentru castelele medievale și mănăstirile vechi din zonă, doua dintre ele fiind un ”must see” al zonei, Castelul Haut-Koenigsbourg și Manastirea Saint Odile, fără de care o vizita în Alsacia ar fi incompletă.
Care este cea mai bună perioadă pentru a parcurge Drumul Vinului din Alsacia
Lunile iulie și august sunt deosebit de favorabile, cu numeroase târguri de vin organizate în sate, însă și cele mai aglomerate luni din an, de aceea primăvara sau toamna mai devreme pot fi o alternativă la fel de bună.
Din aprilie până în octombrie, satele organizează tot felul de festivaluri de recoltare a vinului și strugurilor, vei avea ce să faci în orice moment vei alege să vizitezi Alsacia. De exemplu, noi am vizitat Alsacia în luna mai și am avut parte de o vreme superbă și amintiri de neuitat.
Cât timp să petreci pentru a parcurge Ruta Vinului Alsacian
Drumul vinului este o rută turistică care poate fi parcursă în câteva ore cu mașina sau în câteva zile, savurată pe îndelete…depinde foarte mult ce tip de călător ești 🙂.
După 8 zile petrecute în regiune, pot spune că un circuit în Alsacia a fost cea mai bună alegere, mai ales dacă vreți să descoperiți mai mult din zonă și nu doar capitala Alsaciei, Strasbourg.
Împrejurimile sunt fantastice, iar dacă sunteți și iubitori de vinuri, atunci ruta vinului din Alsacia este pentru voi.
Ca să vă spun sincer, chiar și după cele 8 zile petrecute în Alsacia nu pot spune cu mâna pe inimă că am văzut tot ce era de văzut în zonă. Am vrut, totuși, să mă bucur de tot ceea ce mi-a permis timpul să vizitez, dar în ritmul meu, încetul cu încetul, fără grabă, să simt fiecare loc, să mă bucur de fiecare moment.
Ce poți vedea pe Drumul Vinului Alsacian și cum iți organizezi eficient traseul
Drumul vinului din Alsacia este un obiectiv turistic în sine pentru că de-a lungul acestei rute se pot vizita podgorii vechi și faimoase care au transformat Alsacia într-o zonă celebră, dar și peisaje frumoase și sate medievale, pline de culoare, pe care le veți descoperi doar parcurgând această rută.
Pentru a facilita accesul la sutele de podgorii din zonă există marcaje către fiecare loc în parte. Întreaga zonă este extrem de bine pusă la punct, încât șansele să vă rătăciți prin Alsacia sunt minime. Iar dacă s-ar întâmpla asta, nici nu ar fi ceva atât de grav să te pierzi printre minunatele dealuri verzi din Alsacia într-un peisaj de poveste, nu-i așa 🙂?
Descriere itinerariu Drumul Vinului Alsacia
Ne-am început călătoria pe ruta vinului alsacian pornind din nordul Alsaciei, chiar din Strasbourg.
Podgoria din Strasbourg este poarta de intrare în această călătorie fascinantă. Viile și tradițiile din nord te vor introduce în inima Alsaciei pitorești.
Despre Strasbourg, capitala regiunii Alsacia, am scris un articol complet – Strasbourg, orașul din inima Alsaciei – Ghid turistic
Pentru a descoperi secretele acestui traseu luați-vă timp, explorând ruta vinului și satele încărcate de istorie prin care veți trece: Obernai, Damnach La Ville, Bergheim, Hunawihr, Riquewihr, Ribeauville, Katzenthal, Eguisheim, Turkheim și încă multe altele… sunt atât de numeroase încât îți va fi extrem greu să alegi intre ele.
Am povestit într-un articol detaliat despre cele mai frumoase sate din Alsacia, citeste despre Vacanță în Alsacia – cele mai frumoase 10 sate din Alsacia.
Fie că sunteți pasionați de cultură, moștenire arhitecturală și religioasă, de mers pe jos sau cu bicicleta, fie că sunteți un fan al vinului bun și al experiențelor culinare, Alsacia are ce să ofere tuturor. Explorați Alsacia în ritmul vostru propriu astfel încât să petreceți o vacanță de neuitat.
Pentru ca aceasta călătorie sa fie una memorabilă vă recomand doua cazări în zonă: una în nordul regiunii, în apropiere de Strasbourg și alta în partea de sud, lângă Colmar, având astfel ocazia să acoperiți întreaga zonă.
Noi am ales Strasbourg și Colmar ca baze, însă dacă doriți o atmosferă alsaciană autentică cazați-vă în inima podgoriilor. Puteți opta pentru doua dintre numeroasele sate din Alsacia, orice sat ați alege nu veți regreta…ohoo și aveți de unde alege.
Puteți citi mai multe despre Colmar – cel mai fotogenic oraș din Alsacia.
Sper că v-am trezit curiozitatea pentru a descoperi mai mult din ceea ce are de oferit regiunea Alsacia din Franța.